Cei 2P vin de la școală, ne iubim puțin, refacem conexiunile rupte peste zi și ne așezăm toți patru la masă. Am și eu o grijă. Ba nu, două: să nu se răcească supa și să mâncăm conștient. Până la urmă în asta constă toată frumusețea de a fi om: că poți face lucrurile conștient dacă te disciplinezi în acest fel. Poți respira conștient, poti iubi conștient, poți vorbi conștient, te poți hrăni conștient.

Pavel nu se poate abține (de cele mai multe ori nici eu 🙂  ) :
– Mama? Ți-am spus glumele alea cu papagalul și cu doamna în vârstă?
– Nu, iubire, dar abia aștept să mi le spui după ce terminăm de mâncat.

Nu-i convine răspunsul meu, așa că-i dă mai departe:
– Mama, azi am fost Zauberer (vrăjitor). Am inventat un exercitiu: prefac frica în altceva.

”Pe Pavel îl apucă vorbitul atunci când nu trebuie”, s-a strâmbat nemulțumită slujitoarea Minte.

”Ba lasă-l să zică, femeie!”, a zis stăpâna Inimă.

Am ascultat de inimă. În ultimul timp nu mai negociez cu mintea. Când îi zic să facă ceva, trebuie să facă. Altfel începe să îmi joace feste, cu alte cuvinte să mă bage în sperieți.
– Da?! Zi-ne atunci, eu și tata vrem să auzim.
– Și eu, zice Petru, da’ nu-și ridică nasul din farfurie. Așa e de când îl știu: la masă, nimic nu e mai important decât să savureze mâncarea, de cele mai multe ori cu ochii închiși.

Pavel aruncă lingura entuziasmat și-ncepe să povestească cu pasiunea celui care a descoperit cheia către toate comorile vieții:
– Să vedeți! Azi… la școală…în pauză…m-am urcat pe liane în cel mai înalt copac, dar până pe ultima, ultima creangă, care era foarte, foarte subțire… și vântul bătea… și eu am auzit cum trosnește…

”Vai!”, face Mintea în sinea ei. ”Unde era învățătoarea? De ce, de ce-i lasă?”
”Ia apă în gură, dacă nu poți să taci!”, zice Inima. ”Nu contamina copilul cu fricile tale, învață de la el.”

De cele mai multe ori în viață învățăm, dar nu  ne dăm seama că învățăm și de-asta e posibil să trecem printr-o experiență ca gâsca prin apă. La fel cum de cele mai multe ori atunci când pare că suntem ”bolnavi”, de fapt ne vindecăm sau ne întărim, dar nu știm asta, motiv pentru care ne speriem sau facem lucruri mai puțin înțelepte pentru sănătate.

– Ai fost foarte curajos, te felicită tata, Pavel! intervine și Călin.
– Nu, stai! țipă Pavel. Ce, credeai că ăsta a fost exercițiul? Ahaha, nu! Așteaptă: mi-am dat seama că nu mai pot sta prea mult acolo, că se rupe creanga. Ți-am zis că trosnea! Și-am văzut o altă liană și o altă creangă. Am vrut să sar pe ea, dar mi-era frică de golul ăla de aer până la ea. M-am gândit repede: hm… dacă frica asta nu mă lasă în pace, trebuie s-o prefac repede în ceva care să mă ajute. Și-am închis ochii, am întins mâinile și am sărit. A fost cel mai frumos din viața mea, cred că am zburat.

În timp ce povestea, fața lui Pavel devenise un soare uriaș, o luna plină și luminoasă. Radia!

Lui nu i-am spus, dar vă spun vouă: mi-a fost frică când îl ascultam, mi-e frică de fiecare dată când îi privesc pe amandoi cum se aventurează, mi-e frică de faptul că nu le e frică, mi-e frică ba de una, ba de alta, mereu. Sunt mamă, sunt femeie, sunt obsedată de lucrul bine făcut, cum să n-am frici? Am un cuib de frici, na! Frica îmi stă în coastă, dar eu știu că e doar un antrenor în sala de fitness numită Viață. Controlul e la mine: îi permit să fie, dar nu-i mai permit să mă oprească.

Prin copiii mei, mi se reamintește că:

1. Frica mă va însoți mereu, dar sunt atât de puternică, încât o pot transforma. Dacă sunt capabilă de atâta energie care să producă frică și scenarii de groază, înseamnă că sunt capabilă și să folosesc energia respectivă pentru scenarii de iubire sau pentru a face un salt uriaș în evoluția mea.
2. Perioadele de incertitudine, descrise de Pavel ca ”gol de aer” sunt de fapt cele mai vii și mai eficiente experiențe din viața noastră, cele care ne permit să trăim conștient încrederea, credința, pasiunea, evoluția spectaculoasă.
3. Frica mă face să fiu atentă doar la pericole și la probleme, la ce NU vreau să se întâmple. De frică nu scap, dar pot schimba direcția gândurilor și fi atentă la ce VREAU să se întâmple. Mă gândesc la soluție, nu la problemă.

Hai că mai vorbim noi despre astea. Până una alta, în copaci cu noi și pe liane, zvârrr spre libertate și spre viața pe care ne-o dorim!

Îl vedeți pe Pavel?